Cel mai bun troler

0
2119

Atunci când dorim să transportăm un bagaj mare, trolerul poate fi ajutorul perfect, realizând acest proces cu minim de disconfort.

Trolerele sunt create în diferite forme și din diferite materiale, în funcție de producător, aceste două caracteristici fiind printre cele mai importante când vine vorba de confortul și utilizarea de lungă durată a produsului. Marea majoritate a trolerelor sunt realizate din nailon sau poliester, mulți utilizatori preferându-l pe cel dintâi datorită rezistenței crescute la uzură.

Trolerul poate fi în formă de geantă sau de ghiozdan, incluzând bretele pentru a putea fi purtat pe umeri pe teren accidentat, alegerea unui troler trebuind fi făcută în funcție de călătoriile pe care le faci, fie prin orașe, pe unde ai putea folosi un troler de tip geantă, fie prin locuri cu teren accidentat, unde ai prefera să-l iei în spate.

Dispunerea compartimentelor diferă de la un troler la altul însă, în mod obișnuit, este indicat ca trolerul ales de tine să fie cât mai specific, să incorporeze pe lângă compartimentul mare, principal, și câteva buzunare de dimensiuni mai mici.

Majoritatea trolerelor dispun și de un sistem de siguranță incorporat, de obicei format dintr-un lacăt ce blochează fermoarul, el putând fi blocat fie cu cifru, fie cu cheie, fiind indicat să alegi un astfel de troler securizat mai ales dacă obișnuiești să călătorești cu trenul sau cu avionul.

Astfel, pentru a scăpa de disconfortul transportului bagajului mai mare, sugerăm achiziționarea unui troler precum următoarele.

Top 3 Cele mai bune trolere


Master Alpha

Master Alpha

  Avantaje:

  • Se achiziționează la un preț foarte bun
  • Are interior căptușit iar buzunarul interior este de plasă
  • Oferă sistem de securitate cu cifru

  Dezavantaje:

  • Are un mâner de o înălțime mică

Verifica Pretul Acestui Produs

Master Alpha este un troler ideal celor care fac deplasări scurte și dese, fiind unul de dimensiuni mici și totodată accesibil din punct de vedere al prețului.

Acest troler este unul de dimensiuni mici, având o înălțime de 40cm, o lățime de 30cm și o adâncime de 15cm, are buzunar interior de plasă închis cu fermoar, interiorul este căptușit, are plăcuță de identificare dar și un sistem de închidere cu cifru pentru a păstra lucrurile dumneavoastră în siguranță în orice moment.


American Tourister By Samsonite Waverider

troler American Tourister By Samsonite Waverider

  Avantaje:

  • Oferă blocare cu cifru pentru mai multă protecție
  • Mulțumită celor 4 roți se va adapta foarte ușor direcției de mers
  • Dispune de bretele și diferite mânere

  Dezavantaje:

  • Are o culoare ce poate atrage curioșii

Verifica Pretul Acestui Produs

American Tourister By Samsonite Waverider este un troler ideal pentru micile vacanțe în familie, acesta punând la dispoziția ta o capacitate de 53l, astfel încât să poți lua cu tine toate hainele de care ai neapărată nevoie.

Acest troler se prezintă cu 4 roți, oferă o încuietoare TSA fixă din 3 cifre, păstrându-ți lucrurile în siguranță, are 3 mânere, unul sus, unul pe lateral și unul jos, pentru o prindere și ridicare mai facilă, din orice poziție, fermoarele sunt blocabile și mânerele sunt extensibile cu tub dublu.

În plus, oferă bretele elastice în formă de X, separator în compartimentul de sus și cântărește doar 3,5Kg.


American Tourister Bon Air By Samsonite

American Tourister Bon Air By Samsonite

  Avantaje:

  • Are un volum generos de 91l
  • Oferă roți multidirecționale și încuietoare TSA
  • Este realizat din materiale rezistente

  Dezavantaje:

  • Poate fi manipulat mai greu pe suprafețe nefavorabile datorită mărimii

Verifica Pretul Acestui Produs

American Tourister Bon Air By Samsonite este un troler foarte încăpător însă perfect pentru cabină, în acord cu diferitele restricții de volum impuse de operatorii companiilor aeriene.

Această geantă de mână are design modern, patru roți și încuietoare TSA, este ușoară dar și rezistentă și oferă compartimentare atentă ce îți permite să împachetezi la interior bagaj mult, într-o formă compactă.

În plus, trolerul are două mânere, unul în partea de sus și unul în lateral, fermoarele sunt blocabile, are bretele elastice în formă de X și roți multidirecționale.


Recomandat de echipa Examinat.ro:

American Tourister by Samsonite Palm Valley

American Tourister by Samsonite Palm Valley

  Avantaje:

  • Este o soluție foarte bună pentru vacanțele lungi, având 88,5l capacitate
  • Te poți bucura de siguranță datorită încuietorii fixe
  • Include 4 roți și mânere pentru un transport facil
  • Are un design ingenios pentru a putea fi remarcat și este realizat din policarbonat rezistent

  Dezavantaje:

  • Modelul reprezintă o investiție destul de mare

Verifica Pretul Acestui Produs

Dacă ești în căutarea unui troler inconfundabil, cu design unic, atunci modelul American Tourister by Samsonite Palm Valley ar putea fi alegerea cea mai bună.

Acesta este un produs de dimensiuni mari, având 77 cm înălțime și o capacitate de 88.5l, motiv pentru care cumpărătorii îl recomandă în cazul vacanțelor lungi. Trolerul se poate transporta foarte ușor, având 4 roți și un braț extensibil, cu tub dublu, totodată cele două mânere fixe, din parta superioară și partea laterală permit manevrarea rapidă și este realizat din policarbonat, promițând o rezistență crescută la uzură.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.