Cel mai bun încărcător solar

0
861

Dacă îți petreci mult timp în vacanțe sau faci destul de des deplasări pentru a ajunge într-un anumit loc, atunci înseamnă că știi cum este să rămâi fără baterie la telefon. Această problemă apare la marea majoritate a utilizatorilor și se poate rezolva printr-o soluție foarte simplă, prin intermediul încărcătoarelor solare. Odată ce deții un astfel de încărcător, este suficient să-l deschizi, să conectezi dispozitivul, iar apoi să expui panoul la soare. Datorită faptului că acestea convertesc energia generată de soare în energie electrică, te vei bucura de gadget-urile tale oriunde și pentru cât de mult timp vei dori, cu condiția ca soarele să fie prezent.

Pe piață există diferite forme ale acestui produs, modele cu baterie internă, cu ventuză, universale, precum și rucsacuri cu panou solar atașat. De asemenea, acestea se pot fie rula, fie plia, sunt prevăzute cu port USB și așa mai departe însă înainte de a alege un anumit model, asigurăte că prezintă compatibilitate și cu dispozitivele tale.

Modelele cu baterie internă sunt foarte folositoare, acestea putând fi lăsate nesupravegheate la soare pentru a se încărca iar cele universale sunt create pentru o gamă mare de device-uri, fiind dotate cu porturi sau chiar adaptoare.

Astfel, în cazul în care ești o persoană care călătorește destul de des pe afară și folosești intens device-urile tale, sugerăm achiziționarea unui încărcător solar pentru a le menține bateria la un nivel cât mai mare.

Top 3 Cele mai bune încărcătoare solare


Velleman ES500

Velleman ES500

  Avantaje:

  • Are un preț de achiziție accesibil oricui
  • Oferă un acumulator de 5000mAh, fiind suficient pentru a încărca telefonul cel puțin o dată
  • Cântărește doar 150g

  Dezavantaje:

  • Panoul solar va încărca mai greu tot acumulatorul

Verifica Pretul Acestui Produs

Velleman ES500 este un încărcător solar de dimensiuni mici ce se poate transporta oriunde, fiind util mai ales când este atașat de un rucsac.

Acest încărcător are un acumulator de 5000mAh, o carcasă cauciucată rezistentă la apă, praf și șocuri, fiindu-ți mai ușor pentru a le transporta în locuri mai puțin prietenoase, are o lanternă LED în caz că ești prins de întuneric și dispune de două ieșiri USB pentru încărcarea a două device-uri simultan.

În plus, acest dispozitiv oferă un panou solar cu o putere de 1.2W, cântărește doar 150g iar în pachet se mai află și un cablu USB-microUSB.


Xtorm Platinum Mini 2 AM119

Xtorm Platinum Mini 2 AM119

  Avantaje:

  • Este mic ca dimensiuni și ușor ca greutate
  • Pentru mărimea sa, capacitatea de 2000mAh este foarte bună
  • Are indicator LED pentru starea bateriei

  Dezavantaje:

  • Nu are clame, fiind mai dificil de agățat

Verifica Pretul Acestui Produs

Xtorm Platinum Mini 2 AM119 reprezintă un încărcător solar mic, foarte practic în cazul în care nu dispuneți de mult spațiu.

Încărcătorul are o baterie internă de 2000mAh Li-Ion, se poate încărca prin intermediul soarelui, având un panou solar build-in dar și prin USB sau de la rețea, fiind ideal pentru a fi pregătit pentru orice. Acest dispozitiv cântărește doar 62g, făcându-l aproape ignorabil, are un indicator LED pentru a afișa starea bateriei, panoul solar este de 80mA și are o ieșire USB pentru a încărca un singur dispozitiv.


Tuadia Powerzilla

Tuadia Powerzilla

  Avantaje:

  • Oferă încărcare rapidă telefonului, având panou de 8W
  • Este rezistent la apă și praf
  • În acesta se poate stoca telefonul sau alt dispozitiv care se încarcă

  Dezavantaje:

  • Nu oferă și un acumulator

Verifica Pretul Acestui Produs

Tuadia Powerzilla este un încărcător ce dispune de un panou solar SUN 8W, monocristalin de origine Sun Wave, ce va oferi o sursă de energie inepuizabilă și nepoluantă.

Acest dispozitiv garantează independența energetică de care aveți nevoie pentru a vă încărca telefonul, tableta sau orice alt dispozitiv ce solicită minim 5V/1A. Acest încărcător vă permite să-l agățați de rucsac, în acesta se poate plasa telefonul, este ușor și oferă un LED care oferă informații, clipind intermitent atunci când nu încarcă.

În plus, acest dispozitiv este rezistent la apă și praf, oferă o încărcare rapidă însă nu dispune de acumulator.


Recomandat de echipa Examinat.ro:

Yolk USB

Yolk USB

  Avantaje:

  • Are o putere totală de 7.5W, timpul de încărcare al unui dispozitiv nu va depăși 2.5 ore
  • Oferă 2 porturi USB
  • Este rezistent la apă
  • Este un model compact, putând încăpea în bagaj cu ușurință

  Dezavantaje:

  • Are un preț mai mare de achiziție

Verifica Pretul Acestui Produs

Yolk USB este un încărcător universal, care rezolvă rapid și eficient problema compatibilității cu dispozitivele tale, îl poți lua oriunde cu tine întrucât nu ocupă mult spațiu și are o greutate de doar 120g.

Acest încărcător are 3 panouri incluse care, în total, livrează o putere de 7.5W, suficientă pentru a putea încărca un smartphone, o tabletă și chiar un aparat foto compact. Acesta este echipat cu un ecran LCD, care îți spune cu ce viteză curentul ajunge la bateria ta, alimentarea 100% a unui dispozitiv durând doar 2.5 ore.

În plus, acesta are 2 porturi USB, permițând încărcarea a mai multor gadget-uri simultan, este rezistent la apă și include o garanție de 2 ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.