Cel mai bun boiler electric in 2019

0
90

boiler electric

In ziua de azi boilerele se bucură de popularitate atât în mediul urban cât și în cel rural. Dacă înainte, ele erau folosite preponderent la oraș, de către oameni ce doreau să aibă în permanență apă caldă pentru duș, spălatul vaselor, astăzi acest trend a evoluat ajungând până la sat, fiind produse apreciate pentru ușurința în folosire.

Cei mai mulți utilizatori au ales să cumpere și să folosească boilerul în propria casă pentru a avea apă caldă neîntrerupt și independent de ceilalți cetățeni. De asemenea, un boiler este o soluție nemaipomenită pentru locurile în care nu există rețea de apă caldă sau centrale termice.

Aceste dispozitive numite boilere nu necesită atenție sporită, ci doar o întreținere minimă, mai ales că au apărut pe piață boilere din ce în ce mai performante cu programare automată a temperaturii și a timpului de funcționare, caracteristici mult mai bune decât modele vechi, siguranțe electrice și pentru incendii, având o construcție simplă însă.

Printre părțile componente ale unui boiler se mai numără și schimbătorul de căldură, încălzitorul electric, panou de control automat. Investiția va fi considerabil mai mică decât cea a unei centrale termice, montarea se face mult mai ușor și nu necesită guri de aerisire.

Un dezavantaj ar fi că veți avea o cantitate de apă caldă limitată de capacitatea bazinului. În cazul în care nu aveți o centrală termică sau panouri solare la care să conectați boilerul pentru un flux continuu de apă caldă, atunci va trebui să așteptați un timp relativ scurt după terminarea apei din rezervor, pentru a se încălzi o nouă cantitate.

Poate deveni dificil să alegeți un boiler, însă suntem siguri că următorul ghid vă va ajuta să faceți alegerea potrivită!

Caracteristici:

  • Volum și capacitate de încălzire: Aici trebuie să țineți cont de două aspecte:
  • Pentru ce veți folosi boilerul ( duș, spălat vase, baie, spălat haine sau toate la un loc)
  • Câți membri ai familiei există în casă

Spunem asta pentru că volumul unui boiler va depinde direct proporțional de cele două criterii. Cu cât veți folosi boilerul la mai multe activități din casă, pentru mai multe persoane, cu atât veți avea nevoie de un boiler cu volum mai mare.

Capacitatea de încălzire poate fi mică, medie sau mare și se referă practic la cantitatea de apă pe care dispozitivul este capabil să o ofere caldă. Toată apa se adună într-o cuvă colectoare, iar în interiorul acesteia elemenții electrici vor păstra apa caldă. Țineți minte că un boiler trebuie ținut în priză mereu, astfel încât apa să fie mereu caldă și gata de folosire. Pentru o bucătărie veți putea opta pentru un boiler de 10-30 l, în timp ce pentru baie merge un boiler de 50-200 l.

  • Timpul de încălzire a apei și consumul de curent electric: Să le luăm pe rând. Timpul de încălzire a apei este unul dintre cei mai importanți factori de decizie asupra unui boiler și este influențat în mod direct de putere (exprimată în watt). O putere mai mare, înseamnă că timpul de încălzire a apei va fi mai mic și invers. Cam aceleași lucruri le putem spune și despre consumul de curent electric, este influențat de putere și cu cât aceasta este mai mare, cu atât consumul va fi și el mai mare, sunt direct proporționale. Consumul este și el un factor important, pentru că suntem siguri că și dvs vreți să alegeți un produs care să nu fie foarte costisitor lunar, ci mai degrabă să fie eficient.

Termoizolația este un lucru care vă va asigura costuri mai reduse, pentru că un boiler de calitate are un strat termoizolant, ce nu permite boilerului să piardă căldura. Cel mai bine optați pentru un boiler cu termostat, izolație de calitate și putere reglabilă.

  • Montaj: Se face cu ajutorul unui specialist în domeniu, iar în cazul anumitor firme, veți putea opta și pentru montaj odată ce v-a fost adus produsul, pentru că în cazul unor evenimente neplăcute, cei de la firma respectivă pot veni mai repede să îl schimbe sau să îl repare, cunoscând mult mai bine propriile produse.
  • Alte caracteristici:
  • Indicator luminos, care arată statusul apei sau dacă boilerul este pornit sau oprit
  • Protecție anti-îngheț
  • Protecție la supraîncălzire
  • Protecție la suprapresiune
  • Termostat

Top 3 Cele mai bune boilere electrice


Boiler Electric Ariston Andris RS 10 EU, 10 l, 1200 W

Boiler electric Ariston Andris RS 10 EU

  Avantaje:

  • Reglare exterioară a temperaturii
  • Termostat imersat
  • Element de încălzire din cupru
  • Design ergonomic
  • IPX1

  Dezavantaje:

  • Este de dimensiuni reduse, potrivit pentru nevoi minime

Verifica Pretul Acestui Produs

Este un boiler mai micuț, foarte practic, care poate fi montat oriunde, chiar și deasupra chiuvetei.Este prevăzut cu un design modern, cu panou frontal gri și veți avea posibilitatea de a reglare din exterior temperatura apei.

Este totodata un aparat de calitate, certificat, ce poate fi folosit în spații mai mici, unde nu există neapărat necesitatea de a face cineva un duș sau de a spăla multe vase.

Nu in ultimul rand, garanția este de 3 ani, însă produsul este unul sigur, este prevăzut cu supapă de siguranță, protecție și termostat imersat.


Boiler Electric Ariston Pro R 80 EU, 1800 W, 80 l, 0.8 Mpa

Boiler Electric Ariston Pro R 80 EU

  Avantaje:

  • Izolație termică
  • Protecție electrică IPX3
  • Reglaj extern de temperatură
  • Capacitate de 80 L

  Dezavantaje:

  • Eficiență energetică de clasa D

Verifica Pretul Acestui Produs

Produsul de la Ariston are izolație termică, care vă va ajuta să păstrați căldura apei în interior. Apa va ajunge la temperatura dorită și setată de dvs în 2-3 h, datorită puterii suficiente de 1800 W.

Este totodata un produs fiabil, cu protecție electrică IPX3, anod de magneziu, întrerupător ON/OFF și supapă. Controlul boilerului se face prin intermediul reglajului extern pe baza unui dispozitiv ușor de folosit și facil.


Boiler Electric Tesy BiLight GCV1004420B11TSR, 2000 W, 100 l, 0.8 Mpa, 18 mm

Boiler Electric Tesy BiLight GCV1004420B11TSR

  Avantaje:

  • Salvează până la 16% din energia de încălzire
  • Termostat reglabil ușor și accesibil
  • Clasa C
  • Protecție anti-îngheț
  • Panou Bi-Light

  Dezavantaje:

  • Firul de alimentare cu stecher trebuie cumpărat separat

Verifica Pretul Acestui Produs

Iată că am ajuns și la un produs preferat de foarte mulți utilizatori mulțumiți de caracteristicile sale. Având un rezervor mare de 100 L, apa încălzită de elemenții electrici poate fi folosită de o întreagă familie.

Reglarea temperaturii dorite a apei se face ușor, datorită punctelor de setare proeminente ce vor indica exact nivelurile de temperatură. Întrerupătorul BiLight vă va indica modul de „încălzire” a apei cu roșu și  „gata de utilizare” cu albastru.

Mai trebuie sa mentionam ca acest boiler electric face parte din clasa C ca eficiență energetică și include anod de magneziu, protectie din sticlă ceramică și supapă de siguranță.


Recomandat de echipa Examinat.ro:

Boiler Electric Ariston Pro Plus 80, 1800 W, 80 l, 0.8 Mpa

Boiler Electric Ariston Pro Plus 80

  Avantaje:

  • Funcție ECO
  • Izolație termică
  • Protecție electrică IPX3
  • Emailare cu titan
  • Afișaj LCD Soft Touch
  • Clasa B

  Dezavantaje:

  • Prețul mai ridicat

Verifica Pretul Acestui Produs

Recomandarea noastră de astăzi la capitolul boilere este cel de la Ariston, pentru că pe lângă brand-ul recunoscut și apreciat de foarte mulți utilizatori, acest boiler este perfect pentru orice casă și familie.

Acest boiler vă va convinge să îl cumpărați atât pe baza calităților sale, cât și a elementelor și funcțiilor incorporate. Acest boiler asigură ușurința în utilizare, precum și posibilitatea de programare zilnică, iar dvs veți putea economisi energie de până la 20%.

Emailarea cu titan a rezervorului conferă durabilitate în timp și rezistență la coroziuni. Prin funcția ECO, boilerul poate fi setat conform obiceiurilor dvs de consum și de necesarul zilnic de apă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here