Cele mai bune schiuri

0
76

Există un număr foarte mare de persoane care apreciază schiatul, orice persoană care practică acest sport știind că schiurile sunt cele mai importante componente din cadrul unui echipament specific, calitatea acestora și modul în care sunt compatibile cu utilizatorul vor influența capabilitățile de deplasare și manevrele ce pot fi executate.

Schiurile trebuie alese cu grijă, în funcție de nivelul de experiență, acestea împărțindu-se în schiuri pentru începători, intermediari, avansați și experți. În cazul în care încă nu stăpânești toate mișcările și știi că mai ai multe de învățat iar terenul pe care îl utilizezi nu este tocmai prietenos, vei avea nevoie de schiuri flexibile, de începător. Dacă practici acest sport regulat și deja stăpânești viteze mari de deplasare, putând schia atât pe pistă, cât și în afara ei, se poate spune că deja ai trecut la nivelul de intermediar. Pentru avansați și experți, adică persoanele care controlează bine spre excelent schiurile la viteze mari, sunt recomandate schiuri cât mai rigide, care oferă control maxim.

Schiurile se mai împart și în funcție de utilizator, în schiuri pentru bărbați, femei și copii. Cele de bărbați pot fi considerate unisex, însă cele de femei vor fi întrebuințate numai de femei, aceeași regulă și la schiurile de copii, majoritatea începând cu lungimea de 115-130cm.

Așadar, dacă ești interesat într-o pereche de schiuri de calitate, îți sugerăm să alegi din următoarele produse recomandate de noi.

Top 3 Cele mai bune schiuri


Head Supershape Team

Head Supershape Team

  Avantaje:

  • Sunt accesibile ca preț
  • Prezintă durabilitate și rezistență în timp
  • Modul de poziționare a legăturilor facilitează virajele

  Dezavantaje:

  • Sunt în mod special doar pentru copii

Verifica Pretul Acestui Produs

Schiurile Head Supershape Team sunt perfecte pentru copiii care și-au exprimat dorința de a practica acest sport, acestea fiind ieftine și totodată bune și sigure.

Produsul este conceput special pentru minori și amatori juniori, întrucât prezintă o lungime cuprinsă între 107 și 157cm, în funcție de înălțimea copilului. Aceste schiuri prezintă durabilitate și rezistență în timp, design-ul și modul de poziționare a legăturilor conferă stabilitate și control necesar virajelor, sunt destinate traseelor alpine cu grad redus de dificultate și prezintă un design interesant și ușor de apreciat de orice copil.


Fischer Koa 73 WomenTrack

Fischer Koa 73 WomenTrack

  Avantaje:

  • Caracteristicile sale asigură confort în coborârea pistelor
  • Design-ul este încântător, pe placul oricărui utilizator
  • Prezintă tehnologii care ajută la viraje

  Dezavantaje:

  • Nu este destinat profesioniștilor

Verifica Pretul Acestui Produs

Fischer Koa 73 WomenTrack este un produs special destinat femeilor pasionate de sporturile de iarnă, fiind realizate de un producător de renume, produsul bucurându-se de calitate și performanță sporită.

Acest produs este realizat din materiale durabile, bucurându-se de durabilitate în timp, prezintă dimensiunea de 155cm, pot fi folosite cu încredere de persoanele intermediare, prezintă tehnologii care ajută la viraje și la un control mai bun, tipologia all-mountain le oferă posibilitatea de a fi folosite pe traseele mai dificile iar design-ul este unul multicolor, fiind apreciat de majoritatea doamnelor și domnișoarelor.


Fischer RC4 SuperCompetition PRO

Fischer RC4 SuperCompetition PRO

  Avantaje:

  • Au o lungime de 170cm, putând fi utilizate de persoanele corpolente sau înalte
  • Se pot utiliza și pe traseele mai dificile
  • Design-ul este unul plăcut

  Dezavantaje:

  • Nu permite atingerea vitezelor foarte mari, întrucât sunt pentru intermediari

Verifica Pretul Acestui Produs

Potențialii utilizatori de schiuri vor aprecia mai mult ca sigur modelul Fischer RC4 SuperCompetition PRO, acestea fiind potrivite celor care au acumulat ceva experiență pe pârtia de ski, ajungând la nivelul de intermediar.

Acestea permit dezvoltarea unor mișcări noi, pe care schiurile de începători nu le puteau realiza, produsul este pentru bărbați însă poate fi folosit și de femei, modelul prezintă o lungime de 170cm, însemnând că poate fi manevrat de persoanele corpolente sau înalte, datorită structurii, acestea pot fi utilizate în orice situație, inclusiv pe traseele cu grad ridicat de dificultate.


Recomandat de echipa Examinat.ro:

Fischer RC4 Superior PRO

Fischer RC4 Superior PRO

  Avantaje:

  • Produsul este realizat din materiale de calitate, rezistente la orice suprafață
  • Design-ul este destinat celor care practică ski agresiv și dețin o tehnică foarte bună
  • Gradul de duritate permite atingerea vitezelor mari
  • Pot fi utilizate și de persoanele mai înalte

  Dezavantaje:

  • Au un preț de achiziție destul de mare

Verifica Pretul Acestui Produs

Fischer RC4 Superior PRO este un produs pentru profesioniști și avansați, fiind unul dintre cele mai performante modele de schiuri, prezentând structură extrem de solidă și toate tehnologiile de vârf.

Datorită structurii solide, aceste schiuri pot fi luate pe orice traseu, chiar și pe cele mai periculoase, pe parcursul cărora se pot găsi diferite suprafețe, produsul face față cu brio la stilul de ski agresiv, fie că este vorba de zăpadă neafânată, pârtii abrupte sau ghețoase, flexul dur permite deplasarea cu viteze mari, în condiții optime de siguranță iar lungimea sa este de 165cm, putând fi utilizate și de persoanele puțin mai înalte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here